Azi am fost la teatru, a fost o piesă lecturată cu intrare liberă. Habar n-am cum sunt alții, na, eu sunt puțin nebună și așa, dar de câte ori merg la teatru, la finalul piesei, mă podidesc lacrimile. Dacă aș putea să opresc timpul în loc pentru câteva minute și să plâng liniștită, aș fi chiar fericită!
Mi-am amintit că aveam un vis și ce frumos era să cred în el, să cred că într-o zi o să mă trezesc veselă, fără să am treabă, cu gândul că nu voi mai avea niciodată treabă și o să pot să fiu eu, plângăcioasă, reținută, timidă, visătoare și nerealistă. În felul ăsta nu ar mai trebui să revin zilnic cu picioarele pe pămant, să încerc zilnic să-mi ascund emoțiile și să mă mustrez pentru fiecare tâmpenie pe care o fac și fiecare gest aiurea. Eu voiam să scriu, să creez, să o fac pentru oamenii care pot să înțelegeă, care vor să înțeleagă că cel mai frumos lucru este Dumnezeul din noi, nu este natura, este lumea aia din lăuntrul nostru, cea pe care foarte puțini o văd.
Spuneam că sunt plângăcioasă și da, sunt, nu sunt un om mândru, dar dacă aș fi, m-aș mândri cu asta. Să înveți să-ți stăpânești lacrimile și să eviți să plângi atunci când simți este o prostie, poate că ar fi jenant să mă apuc să plâng în hohote la teatru sau la cinema; să plâng atunci când văd un om în scaun cu rotile pe stradă sau un copil bolnav de sindromul down, dar îmi păstrez lacrimile pentru mai târziu. E frumos să plângi și pentru alții, nu doar pentru tine; de fericire, de exaltare, de tristețe, de mânie. Plânsul te eliberează, nu poți să lași totul să atârne pe umerii bietului suflet, trebuie să dai aripi sentimentelor și durerilor, ba chiar fericirii tale, să fii uman, sa empatizezi. La ce buni oamenii puternici, sceptici, încruntați mereu, cei care-ti spun că nu plâng la filme, ,,Sunt doar filme, nu-i nimic real!'', ,,E doar o carte, pură ficțiune!''? Unii cred că ăsta e un semn al inteligenței și că un om realist este un om inteligent, așa o fi, dar un visător este un om fericit, care e mai câștigat, ziceți voi?
Vreau să scriu și să citesc în grădina din spatele curții, dar e iarnă și frig așa că am mutat grădina în camera mea. Ieri, am așezat șezlongul lângă cais, abia azi am reușit să aduc și masa de scris, abia am reușit să o car... Am chiar și un beneficiu, în grădina mea adevărată se întuneca când îmi e lumea mai dragă, aici, se întundecă doar atunci când vreau eu. Un realist nu ar vedea caisul, ar vedea șifonierul, nu ar vedea soarele, ar vedea lampa, nici iarba, nici nucile căzute din copac și nici cei doi melci de pe trunchiul copacului, m-ar interna direct la nebuni. El ar privi cu ochii, nu cu sufletul și ar încerca întotdeauna să înțelegă, nu să simtă. Un realist are o singură lume, noi, ceilalți, avem un infinit și multe dintre ele ne stau la picioare; suntem sclavi și regi, suntem buni și răi, înțelepți și nebuni, ba chiar reușim să fim și realiști uneori.
Câteodată, mă pun pe treabă, vreau să învăț și să fiu cea mai bună, apoi renuț și zac în pat, ma uit la seriale, citesc, ma gândesc la fel și fel de chestii. De exemplu, mă duc la fereastră și mă uit afară, ma gândesc cum era, arăta sau ce se întampla la aceeași ora și zi acum 100 de ani, apoi 200, 500 și așa mai departe. Îmi imaginez cum erau îmbrăcați oamenii și dacă există reîncarnare, oare eu ce eram? Alarteri mă imaginam scoțând pâinile din cuptor, eram brutăreasă, cu firea asta a mea, nu prea mă imaginez prințesă sau mai știu eu ce contesă sau ducesă. Poate am fost o pasăre, asta ar fi și mai tare, să zbor peste tot, să ascult și privesc poveștile oamenilor, așa aș fi și mai câștigată, totuși, pot păsările să iubească?Tare aș fi curioasă să știu!
Mda... și așa îmi petrec eu uneroi timpul, știu, pare că nu am o viață reală, dar mie îmi place așa. Poate că într-o zi o să am rate și ipoteci de plătit la bancă, o să devin monotonă și o să port costume frumoase, toate aproape la fel, o să-mi asortez pantofii cu poșeta și o să vă spun contrariul a tot ceea ce am scris aici. Când voi face asta, să știti că eu am pierdu bătălia, că am fost slabă și am renunțat. Să nu îmi râdeți în nas, în sinea mea, o să regret nespus. Oricum, sper să nu fie așa, nu vreau să cresc și să devin o mare doamnă, o mare ziaristă sau mai știu eu ce, vreau sa rămân un copil și să ma joc cu Dumnezeul din mine, să râdem, să glumim și să ne trezim în fiecare zi fericiți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu