Cu ochii minții...

Cu ochii minții scriu, iubesc și mor,

 apoi inviu si mor din nou;

devin ecou și literă, apoi cuvânt.

 Cu ochii mintii, te sorb dintr-un pahar,

te cânt, apoi te urlu, te șoptesc;

cu ochii minții, îmi devii stăpânt

 și te slujesc cu-a atât de mult curaj;

cu ochii minții, n-am mandrie și orgoliu,

 mă las să fiu a ta, iar tu să fii al lor...

 Cu ochii minții plâng și râd, și zbier;

cu ochii minții, îmi ești pământ și cer,

 în ochii mei ești mort, în ei ești viu ...

 Aseară, te-am sădit ca pe o floare și te-am udat, te-am îngrijit nespus,

am așteptat să crești frumos și mare,

apoi te-am rupt și călcat în picioare.

am râs apoi, cu ochii minții râd destul de des.

Ochii mei plâng însă, sunt plini flori, cuvinte și scoici, lipite de retină;

cu cat plâng mai mult, florile cresc,

am o grădină franțusească acolo, cred, sau poate un iaz.

Cu ochii minții îți cerșesc iubire, iar tu accepți să mi-o dai împrumut.

Nimic schimbat, chiar absolut nimic...

Cu ochii minții sunt un sentiment și un parfum înțpător al florilor ce nu există încă;

sunt un ocean și două stânci pe munte,

sunt un cotor de carte visător și un chibrit nebun și psihopat.

 Cu ochii minții ești și nu ești, sunt și nu sunt, vreau și nu vreau, pot și nu pot...