Perioada de sesiune e grea, stresanta si așa mai departe, cu toate astea, mi-am găsit puțin timp să vă spun ,,Je suis Charlie''. Mda, știu, v-ați săturat să auziți asta. Totuși, nu puteam să las să treacă acest eveniment tragic fără să scriu câteva rânduri.
Pe 7 ianuarie nu au murit câțiva jurnaliști, s-a tras intr-un principiu, acela de libertate a presei și scuzți-mă, dar cred cu tărie că puține lucruri sunt mai importente decât acest principiu. Libertatea presei înseamna libertatea noastră, a tuturor, pentru că presa ne aparține nouă. Ea reprezintă nevoile și valorile noastre și tocmai pentru că nu a fost mereu așa si pentru că s-a dus o luptă grea până ca ea să fie liberă, să fie a oamenilor, nu a statului sau a altor instituții puternice, tocmai de aia este atât de important acest principiu. Desigur, presa nu este perfectă, de ce ar fi? Trebuie să se scrie si pentru proști, pentru cei cu valori superficiale, pentru aceia care nu mai pot de curiozitate să vadă cât silicon și-a băgat cutare sau cu ce manelist mai umblă nu știu ce ,,divă''. Acel tip de emisiuni există pentră că oamenii se uită la ele, fără audiență nu ar exista. Televizoarele au telecomandă, radiourile au butoane, dacă ceea ce se prezintă într-o anumită emisiune nu coincide cu ceea ce ai tu în tărtăcuță și îți jignește IQ-ul, schimbă! Instituțiile de presă sunt conduse tot de oameni, ca noi, expuși la greșală, deci da, nu sunt perfecte, sunt mai puțin decât ar trebui să fie, dar totuși sunt ceva. Văd din ce în ce mai mulți oameni porniți împotriva presei în general și încerc să-mi explic cauza, din moment ce îmi doresc să lucrez într-o zi în domeniul ăsta, dar răspunsurile pe care le găsesc sunt triste și urâte. E adevărat că pădure fără uscaturi nu există și poate că aveți dreptate, sunt cam multe în pădurea asta, dar chiar și așa, asta nu înseamnă că trebuie să dai foc întregii păduri.
Am citit ieri un comentariu în care cineva spunea că nu înțelege de ce se face atâta caz pentru niște, citez, ,, jurnaliști nesimțiți'', care, vezi doamne, s-ar fi luat de religia omului și așa ceva nu se poate. În ce secol trăiți, oameni buni? Păi dacă Dumnezeu, oricum l-ar chema, ar îngădui astfel de crime odioase în numele Lui, v-ar mai trebui acel Dumnezeu? Nu v-ați dezice de El?
Desigur, mai există și celalaltă tabără, care aruncă acum totul pe seama poporului islamic, de parcă toți ar fi de vină pentru ceea ce s-a întâmplat și stau si mă gândesc, dacă acei teroriști ar fi fost aduși în centrul Parisului sau oriunde altundeva în Europa, iar viața lor ar fi stat în mâinile noastre, ce s-ar fi întamplat? Sunt absolut convinsă de faptul că, la fel ca ei, foarte mulți creștini sau adepți ai altor religii, și-ar fi însușit rolul lui Dumnezeu, cel adevărat, pentru ca există un Dumnezeu adevărat, altul fals, nu? Păi da, cum nu? Ar fi lovit cu toată puterea lor, însetați de răzbunare, pentru că îl iubim pe Dumnezeu și suntem frați cu toții până ce religia ne desparte, până ce credința pune un zid între noi...
Acestă întâmplare nefericită nu a făcut decât să îmi întărească și mai mult convingerea că trăim într-o lume dominată de frustrări, ignoranță și frică, o lume în care credința, în loc să ne înalțe, ne îngenunchează, iar ăsta este cel mai trist adevăr, de fapt.
Nu pretind că știu foarte multe despre Dumnezeu, dar sunt mai mult decât sigură că în momentul ăsta plange speriat, oripilat de ceea ce a creat, s-o fi săturat de atâtea palme, mă gândesc...
