Când timpul adoarme trecutul

Ziua 324

Am visat că zburam cu parașuta, apoi parașuta s-a rupt și am căzut în gol. Știam că nu o să ajungem niciodată la capăt, că o să cădem mereu, pentru totdeauna. Te strângeam strâns de mână, eram fericită!
-...
-Știu, nu spui nimic, ai vrea să-ti dau drumul să pleci. Crezi că așa-mi va fi mai bine, nu? Și cu tine cum rămâne, cu noi, cum rămâne? Ești cu totul nebun dacă îți imaginezi că-ți voi da vreodată drumul.
-Nu, nu-mi pasă ce crezi, nu-mi pasă ce e bine. Nu-mi pasă, întelegi?
-...
-Știi, ești singurul care a reușit să spargă zidul. Cred că a fost tare greu și stresant. De ce ai continuat? Mai știi primele zile în care ne-am cunoscut? Seara în care mi-a fost rau și ai venit la mine  cu prăjituri. Am știut că pot avea încredere, dar na, s-a dus totul și acum...

Ziua 326

  În fiecare dimineață beau câte 2 cafele, știi chestia asta nu mă ajută, aș vrea să dorm. Privește doar cearcănele astea oribile.
Cum de ce le beau, ești sarcastic, nu mi se pare deloc amuzant. E atât de simplu pentru tine!
-Mai vrei cafea?
-Mda, mă gândeam eu... Poftim!
-Azi, Ioana, tipa aia de la serviciu, ti-am zis de ea, m-a invitat să merg cu ei la Predeal de Crăciun.
-Cum adică? Normal că am refuzat, ce era să fac?!
-Uite, știi ceva, încetează! Nu! Nu! Nu am zis că e vina ta, pur și simplu nu vreau! Stai liniștit, nici nu aveam de gând să-l petrec cu tine, nu te flata! Idiotule, o sa mă duc la mama.
-...

Ziua 333

-Heiii! Uite ce chestii drăguțe pentru pom am cumpărat, îți vine să crezi? Au fost reduceri super mari!
-Hmm... nu ți se pare puțin cam frig? Ma duc sa verific centrala aia.
- Gata! Hai, vino, să ne uităm la film. Mai știi, anul trecut...
-La dracu! Nu știu ce m-a apucat! Uneori simt că nu mai pot să fac față, să visez, să-mi imagiez, să joc la nesfarșit jocul ăsta crud, viața pe care obișnuiam să o am, pe care meritam să o am... Ce rost mai are să văd căcatul ăsta de film fără tine? Pur și simplu nu pot să mai fac față.
-Stai, nu pleca, hai să mâncăm. Am pus două tacâmuri, trebuie să măncânci, nu fi copil!

Ziua15546

Ea: - Cum trece timpul! Mai știi, parcă ieri ne-am căsătorit și uite acum, cum s-au aranjat toate. Copiii sunt la casele lor, cei mici mă fac cum nu se poate mai fericită. Ce altceva să-mi mai doresc acum la bătrânețe, când toate s-au aranjat atât de frumos?!
El: - Sănătate și viață lungă, să-i vedem crescând, draga mea, spune el zâmbind.

 Colncluzii și idei

Nu neg că există iubire pura, unică, indistructibilă; că dincolo de cer ea răzbate, ca dincolo de Dumnezeu a fost tot iubirea, a fost mereu si va fi mereu... Să mai încerc o dată, a fost mereu și va fi mereu legată de suferință. Să mai încerc o dată, a fost mereu și va fi mereu cea mai pură dovadă că în oameni există Dumnezeu. Ea există, probabil, dar este pentru puțini oameni. O cauți cu disperare în zilele ale posomorâte, urâte și triste, în care devii orb, în care nu mai contează nimic. Mai bine mort decât singur, mai bine distrus complet, decât să nu fi trait niciodată iubirea. Apoi, te dezlegi la ochi și realizezi că nu vrei să fii orb, că îți e frică și că de felul tău ești ghinionist și nu ți se oferă des a doua șansă. Poveștile de dragoste sunt frumoase, realitatea poate fi o mizerie însă. Ne balansam în uitare, timpul adoarme trecutul, il închide în cutiute mici, mici sau îl omoară. La început ne luptăm cu el, nu îl lăsăm să ne ia nimic și devenim martiri ai dorintelor si trecutului nostru, dar cât de viclean e timpul și cât de minciosi suntem noi toți. Toți uităm, toți căutăm iubirea veșnică  și totuși, cum să iubești etern când tu ești capabil să uiți? Există mii de suflete pereche în lume, gândește-te doar ce s-ar întâmpla dacă ți-ai da întâlnire cu măcar jumate din ele. S-ar putea să ai ghinion, să întâlnești doar unul și să-l pierzi, apoi până la sfârșitul vieții să crezi că ai trăit o iubire eternă. Iubirea nu e eternă, suferința ar putea fi. Gândește-te la suflet ca la o cetate imensă , ea este păzită de vitejii pioni ai iubirii, bucuria, emoția, speranța, liniștea, siguranța, încrederea, sprijinul și toate acele lucruri și sentimente frumoase pe care ti-le conferă dragostea. Asta face un suflet pereche. Dintr-o dată el dispare și cetatea rămâne pustie, neajutorată. La început, mai rămâne speranța, uneori și încrederea, ele părăsesc ultimele cetatea, dar nu poti salva o cetate cu doi soldați, nici chiar de-ar cei mai viteji și puternici. Când și cei urmă soldați cedează, cetatea devine pradă a amintirilor, a viselor, e bântuită de ele, apoi intervine ura, întrebările, regretele și reprosurile, ele sfâșie de-a dreptul cetatea, o sfărâmă în bucăți mici, mici de tot, lăsând în urma ruine. De aici intervine timpul, nu o să vrei, nu o sa simți, nu o să realizezi, dar el va încercui cetatea și o va lovi din toate părțile, va pregăti terenul pentru a construi o nouă cetate. Și totuși, destinul va fi cel care ne va oferi sau nu noi soldați pentru construirea unei noi cetăți, în cele din urmă. În lipsa lor, noi toți, ne vom întoarce mereu la vechile ruine.

Despre mame

Zilele trecute, îmi făceam cumpărăturile. Veșnic nehotărâtă și plină ne nervi, mă învârteam ca un titirez printre rafturi. În dreapta mea, o bătrânică, cam pe la 80-90 de ani, căuta o margarină mai ieftină. Lângă ea, pot să spun ca purta de-a dreptul un bărbat de 40 de ani, bărbatul era handicapat mental, se ținea docil după bătrâna lui mamă. Cum e asta? Cât de frumos și urat este? Ce parte să aleg din toată povestea asta?

A fost cel mai trist și dureros lucru pe care l-am văzut și da, cel mai frumos. În toată lumea asta, nimeni nu și-ar întoarce ochii către amărâtul ăla de om, ce înseamnă el pentru societate?Produce ceva? Nu, deci nimic. Și totuși, acel nimic, acea povară, înseamnă totul pentru femeia bătrână, care abia se mai ține. Probabil  are o pensie minusculă, la vârsta dumneaei, îmi este greu să cred că mai are multe persoane prin preajmă, iar viața i-a dat unul dintre cele mai crude blesteme, sa fii mama unui copil handicapat. Cu toate astea, bătrâna nu a obosit să fie mamă, își poartă odorul cu ea, vorbindu-i blând și frumos. Nu contează că el nu înseamnă nimic pentru alții, pentru ea înseamnă totul. Ce poate fi oare în sufletul ei, când știe că peste un timp urmează să moară? Doar nu o să traiască sute de ani, nu? Ce poate fi în sufletul unei mame care urmează să-și lase copilul neputincios în mâinile unor cadre medicale, cel mai probabil, pentru care nu va fi nimic altceva decât o altă povară, un alt stres, un alt rebut?

Mi-ar plăcea să se poată face o chetă, să donăm toți câteva secunde din viețile noastre frumoase și liniștite bătrânei, să își poată îngriji copilul până la capăt. Dar ce putem face noi? Putem să plângem puțin pentru soarta celor doi năpăstuiți și putem să ne rugăm ca nu cumva viața să ne joace și nouă feste. Putem să folosim în continuare cuvântul ,,handicapat'' ca pe o glumă, ca pe o jignire, nerealizând de fapt că este un blestem. Putem să ne vedem în continuare de viețile noastre liniștite, dar măcar, în cinstea oamenilor care trec prin astfel de drame, haideți să învățăm să apreciem ceea ce avem și să nu ne mai plângem atât. 

Aviz mitocanilor și misoginilor, înainte de a jigni sau disprețui femeile, gândiți-vă că aveți o mamă. Când toți o să vă părăsească, mama o să fie singura care ar fi capabilă să se lupte cot la cot cu ultima clipă de viață, numai să nu vă lase singuri și dacă mamele nu sunt cel mai frumos și sfânt lucru din lume, atunci eu nu știu ce altceva ar putea fi.

Pana mea, hai la vot...

O zi frumoasa, la fel ca politicienii nostri. Mergem la vot? Hai! Inainte de a ma imbraca sa plec la vot, simteam nevoia sa-mi exprim starea de sprit pe facebook. Penibil, nu? Pai cam asa sunteti si voi, aia care de 3-4 zile postati pe facebook filmulete de promovare cu anumiti candidati la presedintie. Nu aveti nici o legatura cu politica, dar va simtiti mai importanti daca va alaturati trup si suflet campaniei. Voi stiti atat de bine ce este benefic pentru tara asta si probabil tot voi faceati dansul pinguinului la protestul din 2010. Sunteti jalnici, va umiliti si tarati singuri in rahat prin chestia asta. Unii dintre voi va ganditi ca poate o sa muscati si voi din cascaval; poate-poate, o sa ajungeti intr-o zi sa-i pupati in .... pe reprezentantii nostri. Cata satisfactie ar fi, nu? Mult succes cu asta!
Merita sa facem atata tam-tam? In final, tot cu coada intre picioare ramanem o parte dintre noi, iar celalalalta o sa zica sfidator ,,V-am zis eu!'' Ajuta asta pe cineva?
Nu spun ca suntem mai buni, dar, spre deosebire de voi, astia care ati sarit de cur in sus cu,,lucrul bine facut'', plagiatorul neabunui, dracu sau lacu, noi o sa avem satisfactia ca nu am dat 2 bani inca de la inceput. Ei pot sa ne lase fara locuri de munca, POT SA FACA ABSOLUT CE VOR! Pot sa ne vanda tara, nu ne pot lua demnitatea si mandria, pe aia le-o dam de bunavoie!
Azi, da, ati ghicit, sunt Lupul Moralist