E ziua ta azi, mamă, când te-am sunat să-ți spun la mulți ani și să te întreb ce faci, mi-ai spus că muncești și nu-ți mai vezi capul de treabă. Cum să muncești de ziua ta? Ești încă tânără și frumoasă, pentru mine cea mai frumoasă, ai putea să te distrezi mai mult, să ai mai multă grijă de tine, așa fac multe femei, dar tu muncești, muncești pentru mine, să nu crezi că nu știu. Ai vrea să-mi fie mie mai bine, să nu trec niciodată prin greutățile și nedreptățile vieții, așa cum ai făcut tu, dar eu sunt slabă, mamă, și deși aș putea să lupt mai mult, să trag mai mult și să te fac mândră, eu renunț de multe ori. Uneori, cred că nu te merit! Nu ești ca alte mame, nu vii să-mi spui zilnic cuvinte dulci și siropoase, m-ai învățat să fiu un om modest și bun, de fapt, tu ești singura persoană din lume care mă mai aduce cu picioarele pe pământ și mă face să mă gândesc la ziua de mâine.
E ziua ta, mamă, e o zi frumoasă, dar nu pot să o las să treacă fără să vărs o larimă, de-ar prinde gură să îți spună ea ceea ce nu-ți pot eu spune, cât de mult însemni tu pentru mine și știu că știi că te iubesc, dar n-ai idee...
Acum, am crescut, îmi e frică să iau viața în piept, cum spuneam, sunt atât de slabă uneori, dar când totul e mai negru, eu mă gândesc la tine și realizez că Dumnezeu nu m-a aruncat așa pe lume, fără rost, mi-a, dat prin tine, înzecit și însutit față de toate greutățile care ar putea să se ivească.
Nu mulți au o mamă ca tine, ce loc bun ar fi pământul dacă toate mamele ar fi așa! De câte ori nu ți-ai luat de la gură, mamă, să-mi fie mie bine, să am eu, să nu simt lipsuri?! Dar am avut ochi buni și am văzut, nu am uitat și nu o să uit vreodată, chiar dacă acum totul e bine și frumos. N-aș ști ce e iubirea adevărată, dacă nu te-aș fi privit așa, nimeni n-ar ști, dacă n-ar avea pe lume o mamă sau un copil. Știu că ai vrea să-ți spun mai multe, să fiu mai deschisă, dar nu pot, nu suport ideea de a te împovăra cu micile mele probleme, de multe ori, nesemnificative, nu vreau, ai și așa multe pe cap. Nu văd în tine cea mai buna prietenă, nu prea suntem noi genul care să ne maimuțărim, să ieșim prin oraș sau să bârfim împreună la cafea, ca fetele, dar nu cred că asta e relevant. Îți scriu aici ce nu ți-am zis vreodată, tu știi că așa sunt eu, îmi place să scriu, nu prea mă pricep la vorbe și vreau să știi și să vezi azi ce este în sufletul meu, chiar dacă nu pot să văd în tine cea mai bună prietenă (deși ești, sunt conștientă de asta), văd în tine, mamă, o parte din Dumnezeu, văd în tine speranță și căldură și nimic nu este mai liniștitor și mai frumos decât sentimentul că orice s-ar întâmpla în viața asta, ai un loc în care să te întorci și un om care te va aștepta și ierta mereu, pentru că știu, indiferent de ceea ce ai spune tu, știu că m-ai ierta pentru absolut orice, ai fi singura... Acum, am început să văd și eu cum sunt oamenii și de aia te prețuiesc mai mult pe zi ce trece.
Nu știu cum te văd alții, cred că uneori încerci să pui un zid, să pari puțin mai rece, mai dintr-o bucată, cum s-ar zice, pentru că urăști al naibii de mult să fii luată de proastă sau naivă, dar toată sensibilitatea asta a mea, eu de la tine o am. Nu, nu pot să fiu obiectivă când vine vorba de tine, dar tot eu te știu și cel mai bine, știu ce om bun și special ești, ce mamă, ce soție, ce educatoare, ești trup și suflet pentru toată lumea, de tine uiți însă de prea multe ori, aș vrea să te îngrijești mai mult și de tine.
Poate ar fi trebuit să scriu într-un ton mai vesel, dar așa am simțit, nu știu ce aș mai putea să-ți spun în afara faptului că te iubesc mult și la mulți ani!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu