Privim Coloseumul Roman sau Cetatea Sarmizegetusa si nu vedem ruinele, preferam sa vedem frumosul; nu vedem luptele sangeroase, vedem monumentul, maretia lui. Ne intrebam cum de a fost posibila construirea piramidelor, prea putini pun intrebarea ,,De ce?'' in prim plan. Eu ma numar printre cei care vad ruinele, cei care vad in piramide, in Coloseum, in Pantheon ruine, ma fac sa ma gandesc ca timpul trece si sa ma intreb de ce? cu ce folos? Imi puteti raspunde si da mii de argumente, chiar mie imi vin cateva in minte acum, dar continui sa ma intreb acelasi lucru, nu-mi sunt in de-ajuns arugumentele si exemplele. Vad in iubirile eterne si imposibile o condamnare, nu un sens sau mod de viata. Poate si pentru ca nu am iubit niciodata cu adevarat, atat de puternic, nici macar pe jumate. Poate si pentru ca imi e teama ca am pastrat totul in mine si atunci can voi iubi cu adevarat, imi voi semna singura condamnarea. Imi e mila de cei care au trait astfel de iubiri, puteti sa ma judecati pentru asta, dar asa simt. Sunt oare incpabila sa realizez in momentul de fata? E mai bine sa traiesti o iubirea ca asta, decat sa nu fi trait niciodata o iubire? Ce e frumos in durere? Sunt de acord ca poti vedea frumosul in urat, la modul de arta. Un tablou care reprezinta un maldar de gunoi sau un oras poluat poate sa fie frumos. De asemnea,miopia, pistruii sau stangacia unei persoane te pot atrage, cum altora le plac genuri muzicale, care, cu siguranta, nu ar fi catalogate drept frumoase de catre critici. Pot sa continui pana maine, da, arta uratului, cred in mesaj, nu in cuvinte, cred in culoare, in pasiune, in dedicare si prea putin in talent. Cred in multe lucruri, dar nu in frumusetea durerii. Nu cred in frumusetea povestii de dragoste a lui Romeo si Julieta. Cred ca ne identificam cu personajele si traim, consumam povestea odata cu ele, le intelegem gestul si nu ii judecam. In locul lor, poate si noi am fi facut la fel, dar nu suntem in locul lor si asta ne linisteste. Nu va e mila de ei? Nu ma intelegeti gresit, imi place Shakespeare, cum ar putea sa nu-mi placa? Imi place Romeo si Julieta, dar nimic din ceea ce se intampla acolo nu se poate numi frumos. Nu e mai bine sa ai 10 iubiri, chiar daca se sfarsesc prost, decat una pe care trebuie sa o porti in spate o viata, ca pe o povara? In prima situatie iti ramane cel putin speranta, in cea de-a doua doar amintirile ca niste rani deschise. Ce faci cand iubirea se transforma intr-un dusman si da mana cu timpul? Spuneti-mi, vrea sa stiu, in caz ca o intalnesc? Unde sa fug, cu cine sa dau eu mana din moment ce-mi voi pierde increderea in iubire si voi fi, la randul meu, incatusata de timp?
