Eram într-o grădină plină cu cărți.
Cum adică?
File de cărți agățate de ramurile
copacilor precum aripile îngerilor, exact la fel. Și atunci, am știut că am să
scriu. Într-o lume plină de mocirlă ai nevoie de aripi pentru a nu deveni și tu
parte din ea.
Nu era nimeni acolo care să fi
pus acele pagini, poate că le pusesem chiar eu, dar cum era să uit?
M-am plimbat mult prin acea
grădină, dar drumul meu nu s-a sfârșit niciodată, nici măcar azi când sunt
trează, nici măcar mâine când voi fi pământ. Indiferent dacă există viață după
moarte sau nu. M-am simțit în acea grădină de parcă aș fi făcut un legământ cu
ea: că nu mă va lăsa niciodată să mor, iar eu am ales să traiesc cu ea, în ea și
pentru ea.
Mi-am dat seama apoi și cât de
nătângă eram în încercările mele disperate de a afla cine agățase filele în
copaci. Cine pusese copacii, cine le daduse crengi și îi diferentiase pe
fiecare în parte, tot el le pusese și aripi. Nu pentru a fi mai frumoși.
Copacii obosiseră. Daduseră rod pământului în fiecare an, adăpostiseră și
feriseră viețuitoarele la umbra lor; copacii își făcuseră datoria și acum
deveniseră îngeri. Alții noi urmau să ia viață și să ducă mai departe, ceea ce
le era dat.
Noi, oamenii, în ignoranța noastră,
considerăm că numai nouă ni se cuvine să
fim îngeri. Dar eu știu că nu-i așa.
Dacă Dumnezeu există, El sigur îi face și pe copaci îngeri, le-ngăduie și
oamenilor să fie demoni…
,,Nu judeca o carte după coperta
ei’’, cine a spus asta, sigur trecuse pe acolo, pentru că absolut nici o carte
nu avea coperți. Era un loc atat de bun, de curat. Carțile nu merită judecate!
Dacă m-ați întreba ce cred eu că
este un scriitor, v-aș răspunde că este un suflet liber, mai mult decât orice.
Dacă m-ați întreba ce este o
carte, v-aș spune ca este o fărâmă din acel suflet liber, care a ales să se
închidă printre file. Adevaratul
scriitor nu moare până când nu-și
dăruiește și ultima fărâmă din sufletul său.
Adevaraților oameni nu le pasă de
coperți, ei lipesc paginile cărților și le șterg de praf. Nu uită niciodată să
împrumute sau să dăruiască o carte celor dragi, pentru că adevarații oameni
știu că dacă ar avea gură, carțile ar zâmbi de fiecare dată când cineva le-ar
deschide și le-ar cuprinde în mâini.
