Te uiți în oglindă și vezi un necunoscut, calci pe cioburi, căci timpul a spart tot. În urma ta, a mai ramas doar urma pașilor grăbiți, și-ți spui totuși: ''A mai ramas ceva!''.
Un film mut, da, asta era, dar cine se mai uita la filme mute? Ei așteaptă să strângă cioburile și tu, tu știi asta, dar nu le dai satisfacție. Te închizi în camera ta și te-nconjori de cioburi, pentru ca ele sunt tot ce ti-a mai ramas și înveți să le iubești.
Timpul șterge tot, el lasă, însă, cerul sub care toți am mers, am zburat, ne-am târât. Timpul șterge tot, dar el nu poate să șteargă nici măcar o fărâmă din sentimentele care ne-au făcut călători.Timpul șterge tot? Timpul nu poate să șteargă trenul vieții, poate doar să-l oprească. Și ce ne pasă nouă de el, atâta timp cât am știut să iubim, am știut să-l furăm, am știut să-l mințim?! Cu toții suntem hoți și victime ale timpului, cu toții ajungem la un moment dat umili în fața oglinzii ucigașă. Cu toții bătem la uși închise, rămânând în final cu ochii ațintiți la trenul care a plecat deja și rămânem călători în gări uitate de trenuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu