Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Despre mame


Zilele trecute, îmi făceam cumpărăturile. Veșnic nehotărâtă și plină ne nervi, mă învârteam ca un titirez printre rafturi. În dreapta mea, o bătrânică, cam pe la 80-90 de ani, căuta o margarină mai ieftină. Lângă ea, pot să spun ca purta de-a dreptul un bărbat de 40 de ani, bărbatul era handicapat mental, se ținea docil după bătrâna lui mamă. Cum e asta? Cât de frumos și urat este? Ce parte să aleg din toată povestea asta?
A fost cel mai trist și dureros lucru pe care l-am văzut și da, cel mai frumos. În toată lumea asta, nimeni nu și-ar întoarce ochii către amărâtul ăla de om, ce înseamnă el pentru societate?Produce ceva? Nu, deci nimic. Și totuși, acel nimic, acea povară, înseamnă totul pentru femeia bătrână, care abia se mai ține. Probabil  are o pensie minusculă, la vârsta dumneaei, îmi este greu să cred că mai are multe persoane prin preajmă, iar viața i-a dat unul dintre cele mai crude blesteme, sa fii mama unui copil handicapat. Cu toate astea, bătrâna nu a obosit să fie mamă, își poartă odorul cu ea, vorbindu-i blând și frumos. Nu contează că el nu înseamnă nimic pentru alții, pentru ea înseamnă totul. Ce poate fi oare în sufletul ei, când știe că peste un timp urmează să moară? Doar nu o să traiască sute de ani, nu? Ce poate fi în sufletul unei mame care urmează să-și lase copilul neputincios în mâinile unor cadre medicale, cel mai probabil, pentru care nu va fi nimic altceva decât o altă povară, un alt stres, un alt rebut?
Mi-ar plăcea să se poată face o chetă, să donăm toți câteva secunde din viețile noastre frumoase și liniștite bătrânei, să își poată îngriji copilul până la capăt. Dar ce putem face noi? Putem să plângem puțin pentru soarta celor doi năpăstuiți și putem să ne rugăm ca nu cumva viața să ne joace și nouă feste. Putem să folosim în continuare cuvântul ,,handicapat'' ca pe o glumă, ca pe o jignire, nerealizând de fapt că este un blestem. Putem să ne vedem în continuare de viețile noastre liniștite, dar măcar, în cinstea oamenilor care trec prin astfel de drame, haideți să învățăm să apreciem ceea ce avem și să nu ne mai plângem atât. 
Aviz mitocanilor și misoginilor, înainte de a jigni sau disprețui femeile, gândiți-vă că aveți o mamă. Când toți o să vă părăsească, mama o să fie singura care ar fi capabilă să se lupte cot la cot cu ultima clipă de viață, numai să nu vă lase singuri și dacă mamele nu sunt cel mai frumos și sfânt lucru din lume, atunci eu nu știu ce altceva ar putea fi.


Un comentariu:

  1. Iar m-ai facut sa plang. Desi dureroasa povestea, este superba. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere