Suflete de cerneală

E plin orașul astăzi de triste acordări,

Chitarele răsună prin foaie și condei,

Iar sufletul se-nmoaie în dulcea lor cerneală,

Deschizi  coperți de aur și mâinile-ți întind,

Iar tu, drag cititor, i le săruți tacit.

Au fost făcuți din pulbere de stele, iar infintul i-a legat de el.

Frumoase suflete stinghere, zbuciumul lor răsună  încă-n timp.

Ce-s cărțle cu-adevărat, mă-ntreb?

Sunt suflete de îngeri adormiți de care timpul s-a îndrăgostit.